Mihaela Buzărnescu (125 WTA) a fost eliminată în semifinalele turneului de la Hiroshima, sâmbătă dimineață, după ce a pierdut contra japonezei Nao Hibino (146 WTA), scor 6-4, 0-6, 3-6.
În primul set, românca și-a continuat jocul bun înregistrat pe tot parcursul turneului din Japonia, realizând două break-uri pe finalul actului și trecând în avantaj.
În setul al doilea, Mihaela Buzărnescu nu a avut replică în fața lui Nao Hibino, pierzând toate game-urile, în aproximativ jumătate de oră. Setul decisiv a fost dominat tot de niponă, care a câștigat de două ori pe serviciul româncei, adjudecându-și partida și calificarea în finală, după ce a fructificat a doua minge de meci avută.
În finala turneului de la Hiroshima, Nao Hibino va înfrunta câștigătoarea din partida Misaki Doi (107 WTA) – Veronika Kudermetova (48 WTA).
Performanța Mihaelei Buzărnescu de la Hiroshima este cea mai bună a sa din 2019. Românca a reușit să lege trei victorii consecutive, iar în clasamentul WTA în timp real ocupă poziția 100, cu 605 puncte acumulate.
Cea mai bună clasare a Mihaelei Buzărnescu a avut loc în august 2018, când a ajuns pe poziția 20 WTA.
Nao Hibino hits her way through to the @jwo_tennis final 💪 She moves past Buzarnescu, 4-6, 6-0, 6-3. pic.twitter.com/AaCm3myxkz — WTA (@WTA) September 14, 2019
Nao Hibino hits her way through to the @jwo_tennis final 💪
She moves past Buzarnescu, 4-6, 6-0, 6-3. pic.twitter.com/AaCm3myxkz
— WTA (@WTA) September 14, 2019
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER